Eveniment

Câți ați făcut armata, câți știți să trageți cu Kalașnikovul, câți sunteți gata să vă apărați patria?

Fiti atenti aici, coincidență, pentru fan-clubul de istorie.

Duminică, 22 iunie 1941, Germania atacă Rusia în operațiunea Barbarossa
Duminica, 22 iunie 2025, America ataca Iranul în operațiunea Midnight Hammer.

Iranul, previzibil, a răspuns luni trăgând cu rachete împotriva unor baze americane din Qatar și Irak. Escaladarea, evitată sau nu, încă nu este foarte clar – l-am auzit azi pe Președintele Donald Trump folosind destul de des cuvântul cu “f…” – poate duce în scenariul cel mai optimist la un conflict extins în Orientul Mijlociu cu urmări economice enorme și în scenariul cel mai pesimist la o conflagrație mondială, WWIII.

Oricum, urmările economice rămân, chiar cu evitarea războiului. Și oricare ar fi scenariile care vor urma vom intra într-o cursă a înarmărilor cum nu s-a mai văzut de la Cortina de Fier încoace. În loc să tratăm bolile genetice, să vindecam cancerul, să eradicam malaria, în loc să prelungim viața ca să trăim peste 100 de ani, noi tragem unii în alții la fel cum făceam acum 100 de ani.

Desigur, nu vreau să stric cheful nimănui, noi ne pregătim de vacanță, astfel încât nu ne alarmam și nu intrăm în panică, pentru că, în cazul extrem, oricum noi ne bazăm pe partenerii noștri strategici să ne apere, sperăm doar sa nu fie prea ocupați pe alte fronturi.

Astfel încât, fără patimă, punem doar întrebări legitime, inclusiv pentru membrii Guvernului care a depus luni jurământul. Nu că ar trebui ei să meargă în prima linie, acolo în ultimă instanță vor merge Decrețeii , cei care au făcut armata, (mai) știu să tragă cu Kalașnikovul și (poate) sunt gata să-și apere patria.

Așadar, stimați membrii ai Guvernului, câți ați făcut armata, câți știți să trageți cu Kalașnikovul, câți sunteți gata să vă apărați patria?

Și, ca să ofer încă o bună ocazie să mă înjurați, întreb, când (re)introducem armata obligatorie sau măcar o instrucție minimă militară – cât mai dezbatem subiectul ăsta când latră câinii războiului la doi pași de noi și nu se vor opri din lătrat încă 10 ani de acum inainte?