
Un bărbat din satul Scurtu, comuna Berlești a murit într-un incendiu de vegetație.
„A fost un incendiu de vegetație uscată la care am intervenit, la fața locului fiind identificată și o persoană de sex masculin, în vârstă de 78 de ani care suferise arsuri grave și era în stare de semi-conștientă.
La fața locului a fost direcționat în cel mai scurt timp un echipaj SMURD, iar dispeceratul nostru a solicitat elicopterul SMURD din cadrul punctului aeromedical Craiova pentru a prelua victima.
Victima a intrat în stop cardiorespirator și, din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către colegii noștri și echipajul medical care încadra elicopterul SMURD a fost constatat decesul.”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.