O femeie de 78 de ani a solicitat intervenția polițiștilor după ce ar fi fost amenințată cu moartea de fiul său, în vârstă de 48 de ani.
La fața locului s-au deplasat polițiști ai Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești care au stabilit faptul că în jurul orei 23:45, în timp ce femeia se afla la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice, ar fi fost amenințată cu moartea de către fiul său, în vârstă de 48 de ani, care se afla în vizită.
Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând risc iminent, în cauză fiind emis un ordin de protecție provizoriu.
Femeia a refuzat să poarte un dispozitiv electronic de monitorizare conform Legii 217/2003.
Între persoanele implicate în incident au mai fost înregistrate evenimente în trecut. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de amenințare
