
Birourile Permanente reunite au stabilit că votul în plen pentru desemnarea noului judecător al Curții Constituționale va avea loc pe 25 iunie.
În informarea trimisă de Curtea Constituțională se reamintește că, potrivit legii de funcționare a Curții, cu trei luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, președintele Curții îl sesizează pe președintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul, sau după caz pe președinte, solicitându-I să numească un altul în locul lui.
Numirea noului judecător CCR trebuie efectuată cu cel puțin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecessor.
Astfel, Attila Varga a fost numit în funcția de judecător la Curtea
Constituțională, pentru un mandat de 9 ani, pe 13 iulie 2016, iar mandatul său expiră pe 12 iulie 2025, urmând ca noul judecător numit de Camera Deputaților să depună jurământul pe 13 iulie 2025.
Scrisoarea va fi înaintată Comisiei juridice.
Termenul pentru propuneri este 23 iunie, ora 16:00, iar cel pentru întocmirea raportului – 24 iunie.
Pe 25 iunie, va avea loc votul (cu buletine) în plen pentru desemnarea judecătorului CCR.
Trei judecători sunt numiți de Camera Deputaților, trei de Senat și trei de președinte.
Mandatul lui Marian Enache la conducerea Curții Constituționale a încetat marți, iar de miercuri el asigură interimar conducerea, potrivit unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial.
Marian Enache a fost numit de Senat și a depus jurământul ca judecător al Curții în 13 iulie 2016, pentru un mandat de 9 ani, ceea ce înseamnă că și lui îi încetează mandatul luna viitoare.
În aceeași situație se află și Livia Stanciu, numită de președintele Klaus Iohannis.