
Președintele Nicușor Dan va participa joi și vineri la prim reuniune a Consiliului European de când este președinte, care va avea loc la Bruxelles, anunță Președinția.
Consiliul European va aborda o gamă largă de subiecte strategice pentru viitorul Uniunii Europene, obiectivul fiind avansarea către o Europă mai competitivă și mai sigură, în interesul cetățenilor săi, precum și consolidarea posturii UE ca actor predictibil și de încredere la nivel global.
Având în vedere evoluțiile de pe scena internațională și prioritățile Uniunii, temele abordate în cadrul reuniunii Consiliului European sunt multiple și vor include: situația războiului din Ucraina, criza din Orientul Mijlociu, securitatea și apărarea în Europa, Uniunea Europeană ca actor global, competitivitatea, securitatea internă, sprijinul pentru Republica Moldova și Balcanii de Vest și aspecte privind migrația.
Liderii europeni vor discuta despre continuarea sprijinului UE pentru Ucraina, pe mai multe paliere, evoluțiile în procesul negocierilor pentru a ajunge la o pace justă și durabilă, și menținerea presiunii asupra Rusiei. Președintele României va reitera susținerea țării noastre pentru inițiativele europene menite să ajute Ucraina, inclusiv în ceea ce privește procesul de aderare la UE.
Situația din Orientul Mijlociu va fi abordată din perspectivaevoluțiilor în curs din regiune, a riscurilor pentru securitatea internațională a programului nuclear iranian, a situației umanitare din Fâșia Gaza și a nevoii imperative de evitare a escaladării. Președintele Dan va prezenta principalele elemente ale poziției României axate pe coordonarea în plan european și cu aliații în vederea identificării unor soluții diplomatice și asigurării stabilității în regiune.
Aspectele legate de securitatea și apărarea europeană vor fi abordate în contextul rezultatelor Summitului NATO de la Haga, dar și din perspectiva progreselor înregistrate în implementarea deciziilor anterioare, discuția fiind structurată pe trei coordonate principale: opțiuni de finanțare, capabilități și parteneriate. România va reitera că va fi parte integrantă a acestor eforturi.
Republica Moldova va fi abordată ca urmare a solicitărilor României și se are în vedere reiterarea sprijinului ferm față de Chișinău în perspectiva Summitului UE-Republica Moldova din 4 iulie 2025 și a alegerilor parlamentare din luna septembrie.
Președintele Consiliului European va informa liderii asupra rezultatelor vizitei sale în Balcanii de Vest, România susținând extinderea UE cu statele din regiune, pe baza meritelor proprii.
Pe fondul strânsei legături dintre contextul internațional plin de provocări și prioritățile economice interne ale Uniunii, liderii UE vor discuta aspectele legate de rolul UE în lume și competitivitatea europeană. Astfel, vor fi analizate strategiile pentru Piața Unică, cu accent pe inovare, investiții și reducerea dependențelor energetice de Rusia, dar și relațiile cu partenerii-cheie, inclusiv în perspectiva organizării, în perioada următoare, a unor summituri internaționale relevante.
Liderii UE vor evidenția, de asemenea, importanța securității și stabilității în regiunea Mării Negre, salutând Strategia UE pentru această regiune, publicată în mai 2025. Dan va evidenția faptul că România, ca actor-cheie în regiunea Mării Negre, se va implica activ în implementarea acestei strategii.