Din oras

La un pas de moarte după ce a vrut să taie un cablu electric dintr-o carieră minieră cu un topor

Un bărbat din comuna Fărcășești a fost la un pas de moarte după ce s-a înarmat cu un topor și a mers în cariera minieră din localitate pentru a sustrage un cablu electric. Acesta a lovit cu putere în cablul de alimentare, însă a fost aruncat la pământ și a suferit arsuri.
Judecătoria Târgu Jiu l-a condamnat la închisoare pentru tentativă de furt, deoarece la pedeapsa inițială au fost adăugate și alte condamnări din trecut:

„Contopește pedepsele principale descontopite prin prezenta hotărâre, precum și cele la care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză, menționate mai sus, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, ce reprezintă o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea (60 luni), (…) urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 11 (unsprezece) luni închisoare“.

Anchetatorii au stabilit că inculpatul intenționa să valorifice cuprul: „În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 14/15.05.2023, inculpatul s-a deplasat la sediul carierei miniere situată pe raza comunei Fărcășești, având asupra sa un obiect tăietor – înțepător (topor).

Folosind obiectul tăietor – înțepător, inculpatul a încercat să sustragă un cablu electric de alimentare al stației electrice de transformare de la cariera minieră, secționându-l longitudinal, în vederea valorificării ulterioare a cuprului din care era confecționat cablul respectiv. În urma exercitării activității infracționale de către inculpat, a fost adusă în stare de neîntrebuințare porțiunea de cablu ce s-a încercat a se sustrage, având drept consecință ulterioară întreruperea alimentării cu energie electrică a stației de pompe.
Prin infracțiunile săvârșite s-a produs un prejudiciu în cuantum total de 5873,15 lei“, se arată în rechizitoriu.

Făptașul a fost dat de gol de o pereche de mănuși, pe care le-a abandonat, după ce a fost în pericol de moarte: „Cu ocazia cercetării criminalistice efectuată la fața locului, în câmpul infracțional au fost identificate: o pereche de mănuși de culoare negru cu roșu confecționate din material textil și polietinol (plastic), ce prezentau urme de ardere și care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Cu ocazia investigațiilor efectuate s-a stabilit că persoana care a încercat să sustragă cablul electric este posibil să prezinte arsuri la nivelul mâinilor și feței. Totodată, s-a stabilit că inculpatul prezenta mai multe leziuni la nivelul mâinilor, mâna stângă (palma) fiind bandajată, iar la nivelul feței prezenta pielea exfoliată“, au mai prezentat anchetatorii.