
Jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Runcu au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 10.000 lei, o societate comercială din județul Gorj, deoarece lucrători din cadrul acesteia au fost depistați în timp ce transportau bușteni prin albia unui pârâu de munte, afluent al râului Sohodol, în amonte de stația de captare a apei.
Pe timpul executării unei misiuni de patrulare pe traseele montane din zona montană Valea Sohodolului, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, jandarmii montani din Runcu au depistat mai mulți lucrători ai societății comerciale cu sediul în județul Gorj, în momentul când transportau bușteni prin albia unui pârâu în zona de munte, cu tractoare forestiere articulate.
Jandarmii montani au identificat societatea comercială și au aplicat o sancțiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei.
Recomandăm cetățenilor, dacă observă fapte similare de încălcare a normelor legale, să sesizeze aceste aspecte prin SNUAU 112 sau să se adreseze unui echipaj de jandarmi montani în vederea aplicării măsurilor legale!