Drumarii au anunțat că DN 67C Novaci – Rânca, închis marți seara din cauza viscolului, a fost redeschis miercuri dimineață.
‘Seara trecută, în jurul orei 19:00, din cauza viscolului ce a dus la scăderea vizibilității de foarte multe ori la zero, când nu se mai putea deloc acționa, am fost nevoiți să luăm decizia închiderii circulației rutiere pe DN 67C, tronsonul de drum cuprins între Rânca și Novaci, în primul rând pentru siguranța participanților la trafic, dar și pentru siguranța colegilor noștri, care se expuneau unui real pericol când încercau să acționeze pe acel sector de drum. În altă ordine de idei, orice încercare a noastră de deszăpezire era un efort în zadar, pentru că vântul puternic depunea zăpada în spatele utilajelor imediat, ca și când n-am fi trecut pe acolo. (…) Am avut un eveniment în jurul orei 23:00, când am fost solicitați de către ISU să însoțim autospecialele de stingere a incendiilor în zona Rânca, pentru că au avut un apel pe 112, din fericire nu au fost probleme, incendiul nu a fost de amploare, colegii noștri au însoțit autospecialele în stațiune, a fost un efort foarte mare. (…) În această dimineață am acționat de la ora 5:30, la 7:30 a fost reluată circulația pe acest sector de drum’, a declarat, pentru AGERPRES, reprezentantul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, Cristi Tudor.
Circulația rutieră a fost oprită marți seara pe DN 67C – Transalpina, între localitățile Novaci și Rânca, din cauza viscolului, a anunțat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române
