Un bărbat de 68 de ani, din orașul Rovinari, a fost găsit mort, ieri, în cariera Tismana 1 (Pinoasa), din comuna Câlnic. Acesta plecase de acasă pe 11 octombrie și de atunci nimeni nu a știut nimic despre el.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care a fost identificat cadavrul unui bărbat de 68 de ani, din orașul Rovinari, într-un lac situat în cariera Pinoasa. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că bărbatul plecase, în mod voluntar, de la domiciliu, la data 11 octombrie și nu a mai revenit, acesta fiind pus în urmărire. Cadavrul a fost scos din apă de pompieri din cadrul ISU Gorj”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.
Polițiștii criminaliști au efectuat cercetarea la fața locului, iar în urma examinării vizuale a cadavrului nu s-au constatat urme vizibile de violență. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
