Din oras

A furat bani de la sala de jocuri unde lucra ca să-i joace la păcănele

Un fost supraveghetor al unei săli de jocuri de noroc din municipiul Târgu Jiu a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu la o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare în regim de detenție, pentru că a sustras aproape 2.500 de lei. Sala de jocuri de noroc este situată în cartierul Debarcader, din Târgu Jiu. Gorjeanul a fost obligat și la plata pagubei către societatea comercială.

„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare. (…)

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că în data de 10.09.2022 inculpatul, în calitate de supraveghetor al sălii de jocuri de noroc și-a însușit suma de 2540 de lei din gestiunea unității, în scopul folosirii la aparatele de jocuri de noroc“, se arată în hotărârea judecătorească.

Un martor l-a surprins pe inculpat în timp ce folosea aparatele de jocuri de noroc deși, conform fișei postului, îi era interzis să folosească aparatelor de joc, atât în timpul turei cât și în afara acesteia. „Abordând inculpatul cu privire la acest din urmă aspect, inculpatul l-a informat pe martor că și-a însușit aproximativ jumătate din suma de bani lăsată în casa de marcat aferentă pariurilor sportive, pe care a folosit-o apoi pentru a juca la aparatele de jocuri de noroc. În această împrejurare, martorul a declarat că a contactat administratorul societății“, se arată în rechizitoriu.