
Un tânăr din Motru a fost condamnat la un an și nouă luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de risc, după ce mama sa a sunat la 112 când a văzut că fiul său este implicat într-un conflict cu alți doi indivizi. Femeia nu știa că fiul său încerca să vând un drog de risc, iar cei doi voiau să îl ia cu forța.
„În procesul-verbal de constatare au fost menționate de organele de cercetare penală împrejurările în care au fost ridicate două folii din staniol, rulate, care conțineau o substanță vegetală, de culoare verde-olive, un cântar cu afișaj electronic și un pahar din plastic de culoare albă, învelit în folie din plastic, în interiorul căruia au fost identificați muguri de substanță vegetală, bunuri ce au fost indicate de către inculpatul Petrișor Ovidiu. (…) Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, ca stare de fapt, s-a reţinut că inculpatul a achiziționat în data de 28.02.2019, cu suma de 350 de lei, cantitatea de aproximativ 10 grame canabis de la o persoană apelată….., pe care a deținut-o și a transportat-o în oraşul Motru, cu intenția de a o vinde, în schimbul sumei de 500 de lei, martorului. (…) Astfel, cei doi s-au întâlnit în data de 01.03.2019, în jurul orei 20:15, și s-au deplasat în scara D a blocului nr. N8 din oraşul Motru, unde inculpatul i-a prezentat martorului o cantitate de fragmente vegetale – canabis, pentru vânzare, droguri care se aflau depozitate într-un pahar din plastic, învelit într-o folie transparentă. Din cauză că inculpatul deținea o cantitate mai mare de canabis decât aceea pe care martorul dorea să o achiziționeze, drogurile fiind cântărite de către inculpat, între cei doi a intervenit un conflict. De menționat faptul că martorul era însoțit de un alt martor în momentul în care s-a întâlnit cu inculpatul, cu intenția de a cumpăra o cantitate de canabis. Din declarația inculpatului a rezultat că, în fapt, cei doi martori nu aveau intenția de a achiziționa respectiva cantitate de canabis, ci doreau să și-o însușească prin exercitarea de acte de violență asupra inculpatului. De asemenea, conform declarației aceluiași inculpat, cei doi martori au luat prin exercitarea de acte de violență din posesia sa un terminal mobil și ochelarii acestuia. Conflictul a degenerat, motiv pentru care inculpatul s-a deplasat în scara B a blocului nr. N5, fiind urmărit de către cei doi martori, iar din cauza zgomotului produs, mama inculpatului, numita a sesizat prin apelul SNUAU 112, organele de poliție din cadrul Poliției oraşului Motru, care au identificat în scara blocului un cântar electronic cu carcasă metalică de culoare argintie și tastatură și un pahar din plastic de culoare albă, învelit în folie albă de plastic, ce conținea fragmente vegetale, bunuri care au fost indicate de către inculpat“, se arată în rechizitoriu