Eveniment

Dragobetele, sărbătorite la Novaci și Baia de Fier

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a fost prezent la evenimentele de tradiție din Baia de Fier și Novaci, prin managerul său, profesorul doctor Ionuț Viorel Bordeiași, și specialiștii din cadrul compartimentului de cultură tradițională. Aceste manifestări au avut loc sâmbătă 22 februarie 2025 și au adus în prim-plan obiceiurile și tradițiile oltenești autentice, cu ocazia sărbătorii Dragobetelui.

La Salonul de Iarnă de la Căminul Cultural din Baia de Fier, Centrul a fost invitat de doamna Oana Păunescu, directorul Căminului Cultural din localitate, în realizarea activității noastre de promovare a acțiunilor de cultură tradițională . În cadrul acestui eveniment, am asistat cu interes la spectacolul realizat de instructorii Școlii Populare de Artă, care coordonează secțiile externe din zona Baia de Fier. Secțiile sunt finanțate de către Primăria comunei Baia de Fier să sprijine și să promoveze tradițiile populare. Evenimentul a adus în fața publicului un program artistic deosebit, cu scopul de a păstra și promova tradițiile culturale din Gorj.

La Novaci, Centrul a fost prezent la o Șezătoare de Excepție de Dragobete ce a avut loc la Punctul Gastronomic al băciței Mărioara Băbu. Această șezătoare, dedicată sărbătorii Dragobetelui, a fost o veritabilă sărbătoare a iubirii tradiționale românești, însoțită de muzică populară, jocuri și gusturi autentice din Oltenia. Ansamblul „Nedeia” din Novaci, sub îndrumarea doamnei profesoare Elena Basarabă, a încântat participanții cu jocuri și melodii din folclorul local, aducând un omagiu iubirii și tradițiilor strămoșești.

Băcița Mărioara Băbu a pregătit cu măiestrie preparate tradiționale, printre care brânzeturi de casă, balmoș, tocăniță de vițel și gogoși, iar participanții au avut ocazia să învețe meșteșuguri vechi și să descopere povești și legende ale dragostei în cultura populară.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj rămâne dedicat promovării și protejării tradițiilor oltenești, alături de comunitățile locale, și va continua să sprijine evenimentele care aduc în atenție valorile culturale autentice ale județului Gorj.