
Laura Ungureanu, fost director adjunct al Serviciul Român de Informații Gorj, a murit în seara zilei de marți, pe patul unei clinici din Brașov, după o luptă lungă și dificilă cu o boală gravă.
Ungureanu a ieșit la pensie din SRI în 2016, toată activitatea sa profesională fiind în cadrul acestei instituții. În momentul în care s-a pensionat, Laura Ungureanu era director adjunct al SRI Gorj. Pensia nu i-a fost însă una liniștită deoarece atât ea cât și soțul ei, Aurel Ungureanu, fost șef al Serviciului de Investigații Criminale Gorj( decedat în urmă cu doi ani și jumătate, la doar 59 de ani) s-au confruntat cu o boală grea cu care ambii s-au luptat timp de câțiva ani.
Fosta directoare adjunctă a SRI Gorj va fi înmormântată cu onoruri militare, iar înmormântarea va avea loc joi la Târgu Jiu, la Cimitirul Militar(Eroilor)din municipiu. Corpul neînsuflețit va fi adus adus astăzi, după ora 16.00, la Târgu Jiu, la Capela Eden.
sursa: gorjnline.ro.