Din oras

Investiții de sute de milioane de euro, în 2025. Anunțul șefului CJ Gorj!

Președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, anunță că, în 2025, se vor derula cele mai multe afaceri pe Fondul de Tranziție Justă. Este vorba de investiții de sute de milioane de euro. Șeful județului estimează că, în luna martie, vor fi semnate toate contractele de finanțare. Cosmin Popescu susține că, în acest an, va fi deschisă și fabrica Soceram de la Târgu-Cărbunești.

“Fabrica Soceram își va deschide activitatea, în acest an, mi-e greu să spun, pentru că urmează probe tehnologice, urmează recrutarea personalului, urmează ca acel personal să fie instruit să lucreze în acea fabrică. Sunt mai multe investiții. Pentru mine, important este că, în acest an, se vor derula, poate, cele mai multe investiții pe Programul de tranziție justă. Să nu uităm, avem 98 de firme care sunt eligibile și au fost declarate câștigătoare ale acestui program de peste 184 de milioane de euro, program al cărei total contribuție la o primă scădere trece de 250 de milioane de euro. Estimăm ca, în luna martie, toate contractele de finanțare să fie semnate. În acest moment, avem 48 de contracte de finanțare, 48 de IMM-uri din județul Gorj lucrează la procedurile de achiziție, pentru că sunt obligatorii, conform regulamentului european, și cele 50 care vor fi semnate până în martie, în acest an, să înceapă să lucreze și să pună în funcțiune și să angajeze personal, conform contractului de finanțare și conform angajamentelor luate la momentul depunerii proiectului”, a precizat șeful CJ Gorj.

Încă două fabrici vor fi realizate în Gorj

Cosmin Popescu mai anunță încă două investiții, în județul Gorj, în unități de producție. Ar urma să fie realizate printr-un ajutor de stat. Afacerile se ridică la peste 380 de milioane de lei.

„Zic eu că e un semnal important pentru județul Gorj, pentru că, cred eu că mai avem investiții pe care le vom anunța. Așteptăm să se închidă sesiunea de ajutor de stat la Ministerul de Finanțe. Din informațiile pe care le am, sunt încă două nouă investiții pentru județul Gorj, în valoare de câteva sute de milioane de lei, dar așteptăm ca, în două săptămâni, Ministerul de Finanțe să închidă această sesiune de ajutor de stat și să fie declarate câștigătoare. Eu le-am garantat celor doi investitori care au optat pentru a deschide afaceri în județul Gorj toată deschiderea mea, a personalului de specialitate al Consiliul Județean Gorj, a primarilor din zonele în care vor investi și de toată deschiderea serviciilor deconcentrate, care, de fiecare dată, au răspuns conform legii da, atunci când au venit pentru a obține avize, autorizații sau alte documente necesare pentru a deschide aceste investiții. E vorba de unități de producție. Hotărârea de Guvern 300/2024 obligă ca cei care depun pentru ajutor de stat să funcționeze doar în activitate de producție, nu sunt finanțate servicii sau partea de comerț. Guvernul României a alocat, în primă fază, 750 de milioane de lei pentru această schemă de ajutor de stat, când a văzut că interesul este major, a majorat această sumă la 1 miliard și jumătate. Suma celor două investiții, atât cheltuiala proprie, cât și ajutorul de stat, este de peste 380 de milioane de lei”, a adăugat președintele Consiliului Județean Gorj.