Din oras

Raportul privind pe fosta directoare de la Școala gimnazială ”C-tin Săvoiu“, trimis la poliție

Raportul întocmit de către o comisie a Inspectoratului Școlar Județean Gorj cu privire la activitatea fostului director al Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu“ din Târgu Jiu a fost trimis chiar și la organele de cercetare penală.

În urma celor constatate, Corina Panduru a fost înlocuită din funcție, în locul acesteia fiind numită interimar Marcela Mrejeru, fostul inspector școlar general.

„În urma numeroaselor sesizări pe care le-am primit de la Ministerul Educației chiar și de la terțe persoane sau din mass media cu privire la presupuse ilegalități în cadrul managementului de la Școala Gimnazială Constantin Săvoiu am dispus imediat o comisie de verificare a acestor aspecte care a analizat pe parcursul a două săptămâni toate aspectele sesizate. Raportul este destul de voluminos, iar concluziile au fost clare de schimbare a managementului unității de învățământ. La propunerea mea, Consiliul de administrație al inspectoratului școlar a validat favorabil ca persoană desemnată pentru asigurarea conducerii unității de învățământ până la organizarea concursului să fie un cadru didactic cu experiență în domeniul managerial, care poate să ducă la îndeplinire măsurile pe care le-am dispus. Am convingerea că în perioada imediat următoare, doamna director Mrejeru le va pune în aplicare și va readuce un climat normal de liniște și propice derulării actului didactic în Școala gimnazială Constantin Săvoiu. Au fost foarte multe nereguli descoperite. Raportul nu poate fi făcut public are și are un caracter intern. Raportul nu i s-a pus la dispoziție nici doamnei Panduru. Raportul a fost citit în cadrul Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Gorj și toți membrii au luat la cunoștință. Am preferat să fie numit cineva din afară ca să pună lucrurile în ordine din punct de vedere managerial în unitatea respectivă de învățământ. Au fost cazuri de părinți care au solicitat chiar transferul de la unitatea de învățământ ceea ce nu se întâmpla până acum. Cererile de transferă la un sens invers, iar acest lucru de final clar că acolo nu mai este un climat propice derulării unui act educațional de calitate. Absolut toate aspectele care nu sunt de competență Inspectoratului Școlar Județean Gorj din punct de vedere al prejudiciilor materiale sau financiare au fost transmise organelor competente ale statului român pentru a fi cercetate și pentru a se lua măsurile în consecință“, a declarat Mihai Istrate, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.