Din oras

Tatăl elevului exmatriculat pentru că și-a înjunghiat un coleg a contestat decizia în instanță

Cunoscutul om de afaceri Ion Dragoș Talianu, tatăl elevului de la Liceul cu Program Sportiv implicat în incidentul din ianuarie, în urma căruia s-au înregistrat o victimă, a dat unitatea de învățământ în judecată. La depunerea dosarului, aparținătorul a cerut anularea actului administrativ de exmatriculare al fiului său. Apoi a cerut suspendarea efectelor acestui act. Instanța a respins, în aprilie, această cerere dar a stabilit un nou termen de judecată pentru astăzi.

Instanța a respins „cererea de suspendare formulată de reclamantul Talianu Ion Dragoș, în numele minorului TDC şi în calitate de reprezentant legal al acestuia, în contradictoriu cu pârâtul Liceul cu Program Sportiv Tg. Jiu, ca neîntemeiată”.

Reamintim că, la începutul acestui an, un elev de clasa a opta și-a înjunghiat colegul de la Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu. După acest incident, elevul a fost exmatriculat iar victima a fost externată din spital. Decizia a fost luată, atunci, de Colegiul Profesoral al școlii, ca urmare a unei propuneri venite din partea Comisiei anti-violență.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Gorj, elevul a fost exmatriculat, cu drept de reînscriere în anul școlar următor.

sursa: gorjonline.ro

Exit mobile version