
La data de 2 decembrie 2025, în jurul orei 01:15, polițiști din cadrul Biroului Rutier s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 29 de ani, din comuna Scoarța, ar fi condus un autoturism pe DE79 în localitatea Romanești, având exercitarea dreptului de a conduce suspendat din data de 03.08.2025 și a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.